Porti balerini sau pantofi stiletto?
Porti balerini sau pantofi stiletto?
Purtarea anumitor tipuri de încălţăminte chinuie picioarele şi determină creşterea riscurilor de deformare a acestora, de apariţie a durerilor cronice, a luxaţiilor şi a artritei. Această boală este cauzată de “stres” asupra cartilagiilor, de anumite lovituri suferite sau de simpla uzură a articulaţiilor.
Se înscriu în categoria încălţămintei periculoase pantofii cu toc prea înalt sau prea subţire, balerinii şi pantofii sport care nu stau bine pe picior. Pantofii sport nu ar trebui purtaţi decât atunci când facem sport pentru că favorizează micozele.
De ce apar monturile
În ceea ce priveşte legătura dintre monturi (o umflătură dureroasă la baza degetului mare, care face ca degetul să capete o formă care nu este naturală) şi pantofii purtaţi, specialistul podolog ţine să precizeze că o încălţăminte strâmtă agravează evoluţia lor, însă acestea au şi alte cauze. “Jumătate dintre femeile cu monturi nu au purtat deloc tocuri, pot fi inclusiv de natură hormonală”, adaugă specialistul podolog.
Pantofii cu toc cauzează fisuri osoase
Tocurile înalte modifică postura, pun presiune asupra piciorului, a genunchiului şi a articulaţiilor, sporind astfel riscul de osteoartrită. Cu cât tocurile sunt mai înalte, cu atât glezna este forţată mai mult şi creşte riscul de luxaţii sau fisuri osoase. Recuperarea medicală este, în acest caz, îndelungată.
Situaţia este mai gravă în cazul pantofilor cu tocuri înalte şi subţiri sau “stiletto”, care sunt foarte periculoşi pentru cele care îi poartă. În aceste cazuri, greutatea corpului are un singur punct de sprijin, şi acela foarte firav.
“Fiind foarte instabili, riscul de luxaţii sau de uzură a articulaţiilor creşte”, atrage atenţia dr. Hillary Brenner, preşedintele Asociaţiei Medicilor Podologi din SUA.
Balerinii forţează şoldurile
Balerinii, nefiind înclinaţi, nu oferă niciun fel de suport tălpii, ceea ce forţează nu doar glezna, ci şi genunchii, şoldurile şi spatele. În timp, încălţămintea plată purtată regulat poate duce la apariţia fasciitei plantare.
Fascia plantară este un ligament ce uneşte călcâiul cu degetele şi formează arcul piciorului. Pantofii plaţi uzează şi inflamează acest ligament, provocând dureri la nivelul călcâiului în timpul mersului şi nu numai.
Dacă nu puteţi renunţa la balerini, folosiţi plantari personalizati Ahile sub tălpi pentru a reduce presiunea şi pentru a menţine piciorul uşor arcuit.
Pantofii sport nu trebuie purtați în permanență
Piciorul se obisnuieste repede cu confortul si greutatea mica a pantofilor de sport. El se simte atât de bine încât, de prea mult purtat, uită total să-și mai folosească propriile calități de amortizare a șocurilor.
Pantofii sport nu stimulează țesuturile plantare ce permit amortizarea impacturilor. Se ajunge la platfus, iar recuperarea este imposibilă.
În plus, apar și dureri și poziționări greșite ale degetelor de la picioare, conducând la tendinite.
În afară de problemele legate de statică, picioarele mai și transpiră favorizandu-se astfel dezvoltarea micozelor. Pantofii de oraș, care îmbină confortul cu susținerea piciorului, trebuie să fie prima alegere.
sursa: http://www.doctorulzilei.ro/