Totul despre Podologie (partea a IIIa)
Tipuri de tratamente pe care le poate recomanda specialistul podolog
Tratamentul cu orteze (susţinătoare plantare, talonete, branţuri) – acestea sunt piese confecţionate din piele, plută sau material plastic, cu elasticitate şi rezistenţă diferită, astfel încât să protejeze deformările de la nivelul plantelor, care nu se mai pot corecta (exemplu, monturile) sau să stimuleze musculatura picioarelor pentru redresarea şi corectarea poziţiilor anormale (de exemplu, piciorul plat). Aceste piese făcute după măsurători bine individualizate se introduc în pantoful de serie sau se adaptează în pantofi medicali, făcuţi special după conformaţia şi necesitatea fiecărui picior.
Ca şi la ochelari, proteze auditive sau proteze dentare şi ortezele plantare, care corectează, nu înlocuiesc lipsa unui picior (înlocuirea este făcută de proteză), au nevoie de timp şi antrenament pentru adaptarea omului, astfel încât statica şi dinamica să fie cât mai nedureroasă şi apropiată de normal.
Ortezele plantare de corectare, de protejare, dar mai ales de stimulare sunt obiecte medicale de mare fineţe, la care contează un milimetru în plus sau minus. Ca şi la proteze dentare sau ochelari este foarte importantă priceperea medicului şi îndemânarea tehnicianului cu care colaborează.
Tratamentul ortopedo-chirurgical – unele deformaţii înnăscute sau dobândite în timp, care nu se pot corecta prin exerciţii fizice, de exemplu, monturile, au doar rezolvare chirurgicală. Prin manevre sângerânde chirurgicale, se reaşează elemente osoase deviate întărindu-se muşchi şi tendoane sau pur şi simplu se îndepărtează un element anatomic stânjenitor, de exemplu, un deget deformat şi dureros în ortostatism şi mers.
În perspectivă, aşa cum este transplantul de organe, chirurgia plastică şi reparatorie va rezolva situaţiile în care doar amputaţia este o soluţie şi apoi protezarea cu un segment anatomic artificial.
sursa: http://ziarullumina.ro/